”Fiecare zi ne oferă semnale că imperiile din trecut se pregătesc să revină la viață.

Ucrainenii au fost sub stăpânire poloneză mai mult decât au fost sub cea rusă. Astăzi, Polonia și Ucraina sunt din nou aliniate. Cu recentele sale angajamente în ce privește apărarea, Polonia este pe cale să aibă cea mai mare armată profesionistă din Europa. Am susținut că Washingtonul este îngrijorat că, în cazul în care se încheie o pace între Ucraina si Rusia, Ucraina ar putea fi dezmembrată de dorința Poloniei de a-și recupera teritoriile stăpânite odinioară. Rusia se teme și ea de un aliniament care se întinde de la Marea Baltică până la Marea Neagră”, scrie Philippa Malmgren, fost asistent special al președintelui George W. Bush, membră a Council on Foreign Relations și a Royal Geographical Society, fiica lui Harald Malmgren, asistent al președinților John. F. Kennedy, Lyndon Johnson, Richard Nixon și Gerald Ford.

În Polonia există teama că ucrainenii vor comite un auto-genocid pentru principiile lor și ca nu va mai rămâne nimeni acolo pentru a ține piept rușilor. Polonezii se tem că vor trebui să facă singuri față Rusiei. Polonezii înțeleg că SUA și NATO nu-i vor putea ajuta dacă și când vor avea nevoie, din aceleași motive pentru care NATO nu poate ajuta Ucraina acum – amenințarea nucleară. Polonezii se tem că Rusia nu se va opri, dacă va reuși să câștige în Ucraina. Polonia va construi acum primul reactor nuclear nu doar pentru a-și diversifica sursele de energie, ci pentru a aduce tehnologia nucleară americană, pentru a face trecerea la găzduirea armelor nucleare americane și, apoi, pentru a trece la obținerea propriilor arme nucleare.

Imperiul Asutro-Ungar reapare prin apropierea surprinzătoare dintre Austria și Ungaria, care se opun înarmării Ucrainei împotriva Rusiei. Ungaria și Austria spun că politica lor de cooperare, care implică și apărarea, este una ”robustă”, ceea ce pare oarecum bizar, câtă vreme Ungaria este membră NATO, în timp ce Austria este un stat neutru.

Imperiul Otoman pare să se recontureze în mai multe zone din Africa, regiunea Mediteranei, Asia Centrală.

Imperiul Danez a dispărut cu secole în urmă, însă acum avem un Mare Nord condus de Danemarca. Copenhaga dă semne că își dorește să fie centrul unei noi politici și strategii de apărare a statelor scandinave și baltice. Uităm de cele mai multe ori că Danemarca este al doilea stat european ca suprafață, câtă vreme deține Groenlanda, care este o zonă tot mai disputată. Danemarca ocupă zone strategice foarte importante din perspectiva Rusiei, în special zona atlantică dintre Groenlanda, Islanda și Marea Britanie, zona din preajma Insulelor Faroe, precum și poziții în Arctica.

”Stanurile” din Asia centrala s-au aliniat de-a lungul secolelor și au dat naștere mai multor imperii expansioniste – mongolii, hunii, imperiul lui Timur Lenk. Pe măsură ce se diluează dependența lor de Rusia și crește tot mai mult influența chineză, observăm o manifestare mai puternica a puterilor central-asiatice. Apoi, Mongolia a anunțat că dorește să construiască un oraș modern la Karakorum, prima capitala a imperiului mongol.

Statele Unite și Marea Britanie sunt mai apropiate ca oricând. Este ca și cum Partida de ceai de la Boston a fost data uitării. Marea Britanie este cel mai a apropiat aliat al Americii, iar Washingtonul le cere britanicilor să acționeze în consecință și să investească mai mult pentru modernizarea armatei.

Pe de altă parte, o serie de alianțe ce păreau foarte solide au început să scârțâie.

Parteneriatul franco-german de după Al Doilea Război Mondial a fost nucleul Europei. Însă înțelegerea dintre aceste două puteri a început să se degradeze în ultima vreme. Franța și Germania au dezacorduri puternice, de la prudența fiscală și financiară, până la gestionarea afacerilor externe. Acum, la scurt timp după aniversarea a 60 de ani de la Tratatul de la Elysee, suntem tot mai aproape de o ruptură ce va deveni evidentă când Germania va redeveni o putere militară. Planul Germaniei de a cheltui 3% din PIB pentru apărare poate readuce țara la statutul de putere militară importantă. Pe de altă parte, ezitările mari ale germanilor de a se alătura Vestului împotriva Rusiei a creat niște unde de șoc foarte puternice.

Polonia și Ungaria sunt state membre UE, însă ar fi naiv să ne gândim că apartenența la UE va anula pentru totdeauna rivalitățile profunde dintre aceste două țări. Iar acestea par să iasă la iveală și acum, în contextul războiului din Ucraina, față de care cele două țări adoptă poziții diametral opuse.

Rămânând la imperii care care decad, oare Rusia va reveni la imperiul lui Petru cel Mare, înainte de ocuparea întregii Siberii? Asta ar însemna ca Rusia să se reducă la partea de vest de Urali. Dacă este să ne uităm la realitățile demografice din Siberia și la influența economică a Chinei în regiune, Beijingul, care tocmai a încheiat un ”parteneriat fără limite cu Rusia”, nu pare să elimine un asemenea scenariu.

Acestea nu sunt predicții. Aceste comparații sunt o invitație la analizarea alianțelor și conflictelor din trecut, pentru a fi mai bine pregătiți în cazul în care vor reapărea.

 

 

The post Revenirea imperiilor appeared first on Cotidianul RO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *