Îmbrăcarea echipamentului de protecție pe timp de pandemie a devenit un ritual zilnic pe care, asistenta medicală, Tatiana Grădinar, îl respectă cu strictețe.

De 20 de ani are grijă de sănătatea pacienților care ajung la Spitalul raional din Comrat „Isaac Gurfinkel” şi pune la punct toate detaliile organizatorice din instituție. Și-a dedicat viaţa profesiei pe care a îndrăgit-o din adolescență şi continuă să lupte în prima linie. Acum, spune ea, pacienții au nevoie mai mult ca niciodată de ajutorul lucrătorilor medicali, transmite emedicina.md.

Potrivit Ministerului Sănătății, în ultimele 5 luni, zilele Tatianei Grădinar au același ritm: dimineața ajunge la muncă devreme şi se reține până seara târziu. Este responsabilă de organizarea şi repartizarea echipamentului de protecție lucrătorilor medicali.

Chiar dacă supravegherea pacienților infectați cu COVID-19 nu este sarcina sa directă, se implică activ în tratarea acestora, din cauza insuficienței de personal cu care s-a confruntat Spitalul raional din Comrat „Isaac Gurfinkel” în perioada pandemiei.

„Din 15 martie, ziua mea de muncă durează 12 ore. Sunt la spital inclusiv şi în zilele de weekend. Din cauza insuficienței de personal, am ales să îngrijesc de pacienți şi să fac ture. Altfel, salvez situația, având în vedere că a fost o perioadă în care era o insuficiență acută de asistenți medicali şi doctori. Nu avea cine să lucreze. Atunci când m-a sunat directorul şi m-a rugat să mă implic, am lăsat totul şi am venit la spital. Mi-am pus ochelarii de protecție, combinezonul, masca, respiratorul N95 şi am intrat în focar. Mi-am îndeplinit datoria”, afirmă Tatiana Grădinar.

Centrul COVID-19 de la Comrat include trei etaje. La fiecare nivel sunt câte 20 de paturi şi două posturi sanitare, ce trebuie aprovizionate cu echipamente de protecţie. Asistenta medicală superioară spune că nu purtarea echipamentului incomod este cea mai dificilă misiune în perioada pandemiei, dar iresponsabilitatea oamenilor.

„Ne-ar plăcea ca oamenii să fie mai înțelegători cu noi, să conștientizeze cât ne este de greu. Avem nevoie de cuvinte frumoase şi susținere, dar nu de critici. Noi, lucrătorii medicali vom face tot ce ne stă în puteri pentru a-i ajuta să se vindece”, spune asistenta medicală superioară.

Tatiana Grădinar îşi face griji pentru bolnavii din spital, dar şi pentru colegii săi. I-ar plăcea ca fiecare erou din prima linie să fie ocolit de virus şi așteaptă cu nerăbdare revenirea la normalitate. „Lucrăm în condiții foarte dificile. Cine dacă nu noi, vom ajuta oamenii în aceste momente dificile? Este datoria noastră față de oameni, față de spital, faţă de pacienţi. Chiar dacă ne este greu, încercăm să facem faţă situaţiei şi să purtăm cu mândrie halatul alb”, afirmă Tatiana Grădinar.

  • 1/7

  • 2/7

  • 3/7

  • 4/7

  • 5/7

  • 6/7

  • 7/7

Sursa:

Un site ce merită de citit

Emedicina Portal de Știrihttps://emedicina.md/feed/
Author: admin