Liberalizarea pieţei gazelor din România, la 1 iulie 2020, şi a celei de energie electrică, de la 1 ianuarie 2021, va avea efecte benefice pentru consumatorii casnici şi va atrage investitorii, a declarat, marţi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

“Liberalizările vor avea efecte benefice asupra consumatorilor casnici, chiar dacă nu de mâine, pe această piaţă dominată de un cerc restrâns de furnizori. Pe termen mediu şi lung consumatorii vor fi cei care vor simţi primii efectele benefice”, a spus oficialul ANRE, la Energy Strategy Summit.

Efectul secundar va fi cel al încrederii investitorilor, a adăugat el.

“Liberalizările sunt semne foarte clare despre intenţiile autorităţilor şi vă garantez că după liberalizare interesul investitorilor faţă de piaţa de gaze naturale din România sau piaţa de energie electrica va creşte. Pentru că asta caută investitorii: condiţii libere de trading, libertatea de a desfăşura activitatea pe care o cunosc cel mai bine”, a mai spus Bege.

El a arătat că România are nevoie de investiţii în sectorul producţiei de energie, în special din gaze naturale, care să suplinească actualele termocentrale pe cărbune, care nu vor mai putea îndeplini condiţiile de mediu.

De la 1 iulie, piaţa gazelor din România va fi complet liberalizată, urmând ca tarifele reglementate să fie eliminate, iar preţul să fie stabilit liber între furnizor şi consumator.

Piaţa de energie electrică va fi liberalizată la 1 ianuarie 2021. AGERPRES/(AS – autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
 

Sursa:

Prima pagina


Author: