Are tot ce își dorește, dar nu se consideră un om pe deplin fericit. A pus mereu cariera pe primul plan, dar celebrul Cătălin Botezatu a iubit cu patimă și este încă un romantic incurabil! De ce nu s-a căsătorit încă și ce regrete are cu privire la viața lui sentimentală, Bote a făcut câteva dezvăluiri, în exclusivitate, pentru Ciao.ro.

Cătălin, cum a fost la Paris și ce ai făcut acolo? A fost prima ta ieșire din țară de după pandemie?

A fost bine, nu a fost ca în alți ani, dar a fost bine pentru că am marcat acest eveniment și anul ăsta, în pandemie. Am avut continuitate, ne-am aflat printre designeri și ne-am expus colecțiile pentru cumpărătorii care au venit la Ritz, hotelul unde s-a ținut acest eveniment. A fost mai trist anul acesta, au fost puțini turiști și puțini buy-eri, mulți nu au ajuns din cauza pandemiei, au fost predominant cumpărători din Europa. A fost o Săptămâna a Modei mai scurtă decât de obicei.

Cum ți s-au părut oamenii acolo? Mai relaxați decât la noi?

Mai relaxați, dar mult mai responsabili. În tot Parisul lumea purta măști, cine nu se conforma plătea o amendă de 135 de euro. Și în locații, la hotel, chiar dacă eram client, masca era obligatorie.

 Ce planuri aveai și proiecte în lucru pentru toamna asta și ți s-au dat peste cap din cauza pandemiei?

Foarte multe. Când s-a declanșat pandemia mi s-au anulat foarte multe planuri, proiecte. Acum, în toamnă am reușit să merg la câteva festivaluri de modă, mai ales în țară, care s-au desfășurat conform noilor reguli de protecție. Am fost la săptămânile modei din Timișoara, Arad, Craiova și m-am bucurat că, deși au fost reguli de distanțare și mai puțini oameni, au fost evenimente de un real succes. Sunt realist, va urma o criză, dar sper să nu țină foarte mult.

Te-ai gândit vreodată să pleci definitiv din România și să te stabilești într-o altă țară? Dacă ar fi, ce anume ai alege pentru tine și de ce?

Da, atunci când am avut parte de dezamăgiri, dar mi-am dat seama că fuga nu este o opțiune și spiritul meu de luptător, de învingător m-au împiedicat. Doar pentru că niște oameni nu se ridică la așteptările mele, nu înseamnă că trebuie să plec. Am realizat că avem o țară frumoasă, cu foarte mult potențial în activitatea mea. Dacă aș pleca, m-aș retrage într-o țară exotică, în Bali, unde mi-aș construi un hotel boutique de care să mă ocup personal.

 Cum e starea ta de sănătate acum? Când vei face următorul control la clinica din Turcia? Cum te simți, de fapt, fizic?

Sunt bine, ușor obosit pentru că am muncit foarte mult în această perioadă și mă resimt. Voi merge în perioada următoare, în maximum două săptămâni, în Turcia, la control.

Ai trecut de câteva ori pe lângă moarte și ți-a fost teamă. Ce faci acum pentru ține și pentru sănătatea ta? Cum te menajezi? Ce îți refuzi din start și ce anume ai adăugat stării tale de bine?

Mi-a fost teamă, dar nu fac nimic special. Țin cont de niște reguli, de regim, îmi iau medicamentația, mă menajez uneori. Nu-mi refuz nimic din ceea ce mi-ar face plăcere și pot să-mi permit. Am ajuns la nivelul la care pot să-mi permit aproape orice, în limite rezonabile, nu sunt o persoană care își dorește chestii imposibile, dar nici nu sunt foarte chibzuit. Cea mai mare bogăție a mea sunt realizările mele, călătoriile, ce am citit, ce am văzut până acum.

Spuneai parcă la un moment dat că ți-ai făcut testamentul. Așa e? Ai totul bine stabilit în caz că ți se întâmplă ceva?

Nu, a fost o idee la care am renunțat. Consider că aș putea lăsa ceva oamenilor care chiar nu au nimic, decât cuiva care poate că nici nu merită.

Ce crezi că tu ți-ar putea fi fatal? Ce anume ar putea să îi pună capac lui Cătălin Botezatu?

Cred că o oboseală acută în acest moment, dar fatalitatea poate apărea la orice colț de stradă. Prefer să trăiesc tot ce este frumos în viața mea fără să mă gândesc la fatalitate.

Cine îți este mereu alături în momentele grele și atunci când simți că nu mai poți?

Din acest punct de vedere sunt un om extrem de fericit și norocos, pentru că am câțiva prieteni care mi-au demonstrat că îmi sunt alături atunci când am fost bolnav.

Care este cel mai mare regret al tău cu privire la viața ta sentimentală?

Faptul că întotdeauna mă deschid ca o carte, că îmi declar iubirea din prima, deși uneori mi-aș dori să fiu mai reținut. Dar sunt un Săgetător desăvârșit, sunt un romantic și nu pot să fiu altfel.

Ce greșeli ai făcut în cuplu și nu le mai repeți?

Multe și tot timpul le repet, deși îmi spun că mă voi schimba. Exact cum spuneam mai devreme, mă îndrăgostesc iremediabil și sunt un om deschis, care ține să își arate iubirea față de parteneră și să o și declar. Dacă nu m-am schimbat până acum, nu cred că o voi face nici de acum încolo.

 Ești împlinit acum, fericit?

Sunt împlinit, nu pot să spun fericit. Niciodată un om nu poate fi pe deplin și întotdeauna fericit. Am știut de la începutul vieții că nu le poți avea pe toate și am sacrificat viața personală, fericirea pentru carieră. Sunt împlinit și fericit în carieră, profesia mea, pentru că fac oamenii din jur fericiți, las ceva în urma mea. Sunt împlinit că proiectul „Bravo, ai stil! Celebrities” schimbă într-o oarecare măsură estetica străzii, că reușim prin acest proiect să ajutăm doamnele și domnișoarele să își descopere stilul, astfel încât să se simtă bine în pielea și hainele lor.  Este o altfel de fericire.

 Ce părere ai de femeile care rămân în relații toxice?

Eu sunt de părere că nicio femeie din această lume nu trebuie să rămână într-o relație toxică, indiferent dacă sunt sau nu copii, case, averi la mijloc. Toți avem dreptul la fericire și la o viață liniștită.

Care este cuplul tău preferat din showbizz și de ce?

Nu am un cuplu preferat. Cele care mi s-au părut perfecte și fericite au ajuns la despărțire, de aceea nici nu sunt adeptul mariajului. Am văzut pe stradă sau în diverse locuri cupluri de anonimi, cupluri și mai în vârstă care se țin de mână și au o comunicare extraordinară din priviri. Sunt cuplurile care au știut cum să își gestioneze relația, când să lase unul de la celălalt pentru a merge înainte.

Articolul Cătălin Botezatu și-a schimbat testamentul! ”Nu vreau să-i las totul cuiva care nu merită”. Averea designerului este evaluată la peste 100 de milioane de euro! apare prima dată în Ciao.ro.

Sursa:

Beauty & Style, Parenting, Life, Rețete & Diete, Entertainment, News

Ciao.rohttps://ciao.ro/feed/
Author: Maria