Fulgy, fiul Clejanilor, a fost oprit de oamenii legii, sâmbătă noaptea, în timp ce îşi conducea bolidul de lux pe străzile din Capitală, pentru un control de rutină. Însă, controlul de rutină s-a transformat rapid într-un ”coșmar” pentru artist, deoarece, după ce a fost supus aparatului Drugtest, a ieșit pozitiv la un drog. Atunci, acesta a fost dus la INML. După întreaga situație, artistul a făcut un video prin care a povestit ce s-a întâmplat în ziua respectivă și chiar a izbucnit în plâns.

După incidentul de care a avut parte fiul Clejanilor, a deschis un alt subiect, și anume dorința de a se muta din România.

“Îmi pare rău, mamă, că spun asta, dar o să plec în Las Vegas şi-mi iau un apartament acolo, şi nu mai stau în România”, a declarat Fulgy, fiul Vioricăi și al lui Ioniță din Clejani, notează Cancan.

“Sunt cel mai prost exemplu de copil din țara asta. Mi-am dezamăgit familia, mi-am dezamăgit sora, mi-am dezmăgit prietenii, fanii, că am fani din cauza părinților mei, că-i iubesc prea mult și, automat, mă iubesc și pe mine. Vreau să spun că sunt cel mai prost exemplu de pe pământul ăsta. Nu sunt primul și ultimul care greșește.

Nu vă drogați, că vă consumați fericirea. S-ar putea să trăiți cu impresia că sunteți bine și că faceți bine, dar, credeți-mă că vă spun din proprie experiență. Mă uit la mine în trecut și mă uit acum, un om normal la cap, realizat, nu se droghează”, a declarat producătorul muzical pe canalul său de YouTube, mai scrie Cancan.

Precizările Poliției în acest caz

”Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost depistat conducând pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul DrugTest a indicat faptul că aceasta a consumat canabis. În cauză a fost condus la sediul I.N.M.L. în vedere prelevării de probe biologice și a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 336 alin. 2 din Codul Penal.

Brigada Rutieră organizează permanent astfel de acțiuni pentru menținerea unui climat de siguranță rutieră pe drumurile publice din Capitală. Siguranța dumneavoastră constituie prioritatea instituției noastre”, se arată în comunicatul oferit de poliție.

sursă foto: arhivă

Articolul Ce decizie a luat Fulgy, după ce a fost testat pozitiv la droguri de oamenii legii: ”Nu vă drogați, că vă consumați fericirea” apare prima dată în Ciao.ro.

Sursa:

Beauty & Style, Parenting, Life, Rețete & Diete, Entertainment, News

Ciao.rohttps://ciao.ro/feed/
Author: Andreea Voicu