Prognoza ANM. Meteorologii au emis prognoza meteo pentru luna august 2020. Estimările meteorologice sunt pentru intervalul 03.08.2020 – 31.08.2020.

Săptămâna 03.08.2020 – 10.08.2020

TEMPERATURA MEDIE A AERULUI

Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această perioadă, posibil ușor mai ridicate, local, în sud, dar și ușor mai coborâte în centru, vest și nord-vest.

CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII

Regimul pluviometric va fi deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice și în zona montană aferentă. Excepție vor face regiunile nord-estice, unde cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval.

Săptămâna 10.08.2020 – 17.08.2020

TEMPERATURA MEDIE A AERULUI

Temperatura aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice acestui interval.

CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi în general deficitare, mai ales în jumătatea vestică a țării. În regiunile sud-estice cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 17.08.2020 – 24.08.2020

TEMPERATURA MEDIE A AERULUI

Temperaturile medii ale aerului vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII

Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru acest interval, în toate regiunile.

Săptămâna 24.08.2020 – 31.08.2020

TEMPERATURA MEDIE A AERULUI

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele normale pentru această perioadă în regiunile extracarpatice și vor fi apropiate de cele specifice acestui interval, în rest.

CANTITĂȚILE DE PRECIPITAȚII

Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Prognoză specială pentru Municipiul București

Intervalul 31.07, ora 10:00 – 01.08, ora 04:00

Vremea va fi caniculară după-amiaza, când temperatura aerului va atinge valori de 37…38 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, însă după orele prânzului va crește probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice, respectiv înnorări, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii, averse torențiale și descărcări electrice. Temperatura minimă va caracteriza o noapte tropicală, astfel că se va situa în jurul a 21 de grade.

Articolul Prognoza ANM pentru luna august 2020. Ne așteaptă temperaturi caniculare apare prima dată în Ciao.ro.

Sursa:

Beauty & Style, Parenting, Life, Rețete & Diete, Entertainment, News

Ciao.rohttps://ciao.ro/feed/
Author: Voicu Andreea