Preşedintele interimar al Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc, a prezentat duminică, într-o conferinţă de presă, cartea neagră a guvernării liberale, arătând că documentul va sta la baza moţiunii de cenzură anunţate de PSD împotriva Executivului condus de Ludovic Orban.

“Guvernul PNL a scăpat total situaţia de sub control. Datele ultimelor săptămâni arată că au eşuat în gestionarea pandemiei. Numărul cazurilor confirmate a crescut într-un ritm alarmant. Au eşuat în relansarea economiei – planul de relansare economică a rămas tot la stadiul de proiect, nimic concret. Au eşuat în îndeplinirea promisiunilor făcute faţă de români. Dublarea alocaţiilor – nu, probabil în scurt timp nici mărirea pensiilor. Sunt rezultatele unei guvernări interesate doar de alegeri şi de câştig rapid pentru clientela de partid. Cu o ipocrizie, un cinism fără margini, stimabililor liberali, aţi transformat ameninţarea COVID care zguduie o lume întreagă în oportunităţi de afaceri pentru băieţii deştepţi ai PNL, fără jenă, fără emoţie. Avem o ţară în derivă, condusă de un guvern cu zero credibilitate şi mai ales cu zero rezultate. E clar că România nu mai poate continua aşa. PSD nu va permite ca România să se prăbuşească sub povara incompetenţei şi a cleptocraţiei liberale. Am anunţat deja intenţia PSD de a depune moţiune de cenzură împotriva acestui guvern. Astăzi facem primul pas şi prezentam cartea neagră a guvernării liberale – suma motivelor pentru care Guvernul PNL trebuie să plece”, a spus Cazanciuc.

El a menţionat că documentul elaborat de specialiştii PSD din departamentele partidului, parlamentari şi europarlamentari va sta la baza moţiunii de cenzură, prezentând cronologic momentele-cheie în combaterea epidemiei “ratate” de Guvernul Orban, precum şi măsurile, pe fiecare domeniu în parte, care ar fi trebuit luate.

“Oricât ar încerca liberalii să arunce vina pe alţii – pe noi, pe CCR, pe marţieni, pe oricine altcineva – realitatea este una simplă şi extrem de clară: Guvernul girat de preşedintele României a minimizat pericolul pentru că doreau cu orice preţ alegeri anticipate”, a susţinut social-democratul.

Robert Cazanciuc a prezentat, în conferinţa de presă desfăşurată la sediul PSD, şase dintre erorile Guvernului şi ale preşedintelui Klaus Iohannis, susţinând că acestea au agravat criza generată de COVID-19.

Potrivit lui Cazanciuc, prima greşeală majoră a fost legată de mesajul iniţial prezentat de şeful statului privitor la pandemie, arătând că acesta a făcut ca foarte mulţi români să nu ia în serios necesitatea protejării şi să nu creadă în noul coronavirus.

Social-democratul a opinat că o altă greşeală a fost incapacitatea realizării unei testări masive de la începutul pandemiei şi lipsa unor măsuri clare de prevenţie şi carantină, precum şi lipsa anchetelor epidemiologice.

De asemenea, el a arătat că o altă greşeală a fost legată de exemplele negative prezentate de la vârful statului, indicând faptul că regulile au fost încălcate grosolan chiar de către cei care le-au făcut, dând ca exemple petrecerea premierului Ludovic Orban de la Palatul Victoria, petrecerea privată a europarlamentarului Rareş Bogdan şi şedinţele de partid organizate de ministrul Mediului, Costel Alexe.

O altă greşeală, conform lui Cazanciuc, a fost scandalul de corupţie de la Unifarm.

“Vidul legislativ succesiv atât între starea de urgenţă şi starea de alertă, cât şi lipsa normelor de protecţie medicală şi de impunere a carantinei. Gafele de comunicare în mod repetat privind numărul de îmbolnăviri” – au fost alte greşeli ale actualului executiv, enunţate de social-democrat.

Totodată, întârzierea “inexplicabilă” a realizării unui plan de relansare economică. “Lansarea unui aşa-zis program pe o terasă, într-un restaurant a avut un impact negativ asupra mediului de afaceri”, a adăugat el.

PSD a realizat şi o “cronologie a iresponsabilităţii PNL”, pentru perioada 23 februarie – 16 iulie.

“Guvernul PNL a reuşit o gestiune economică deficitară. Nu a existat un plan economic de gestiune a crizei şi nu există un program real de redresare economică. Ministerul Economiei nu există, ministrul Popescu este marele absent pentru că el ar fi trebuit să gestioneze acest sector. IMM-urile, antreprenorii au fost abandonaţi. Banii s-au dus la clientela politică şi câteva companii, banii europeni nu au fost cheltuiţi şi România a ratat oportunităţi clare”, a afirmat, în conferinţa de presă, şi senatorul PSD Radu Oprea.

El a susţinut că planul PNL de relansare economică este unul de “campanie”, motivând că niciuna dintre măsurile prezentate nu există în realitate.

Oprea a spus, de asemenea, că “din punct de vedere macroeconomic guvernarea PNL a dus economia românească în prăpastie”. AGERPRES/(A – autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Sursa:

Prima pagina


Author: