Un studiu efectuat în Italia demonstrează faptul că femeile însărcinate pot transmite noul coronavirus fătului. Cercetătorii italieni au găsit urme ale virusului în cordonul ombilical, placentă și laptele matern.

Oamenii de știință din Italia au efectuat un studiu la care au participat 31 de femei infectate cu SARS-Cov-2, care au născut în martie și aprilie, pentru a stabili posibilitatea de transmitere a virusului de la mamă la făt, transmite emedicina.md cu referire la Antena3.ro.

Joi, cercetătorii au anunțat că au găsit urme ale virusului în cordonul ombilical, placentă și laptele matern, ceea ce indică o posibilitate ridicată de transmitere, scrie AP News.

Femeile însărcinate nu trebuie să se sperie. Prevenția este cea mai importantă

Specialistul imunolog Claudio Fenizia de la Universitatea din Milano a declarat că există prea puține date concrete pentru a implementa schimbări pe perioada sarcinii. Specialistul a declarat la o conferință medicală ținută online că cercetătorii ar trebui să analizeze mai îndeaproape cazurile în care viitoare mămică este infectată în primele luni de sarcină.

Încă de la începutul pandemiei, medicii din întreaga lume au încercat să găsească un răspuns cu privire la transmiterea de la mamă la făt. Alte virusuri, precum HIV și Zika, se pot transmite în acest fel, însă în cazul noului coronavirus datele nu sunt momentan foarte clare. Câteva studii din China indică transmiterea în pântec, însă mulți specialiști sunt de părere că virusul este transmis abia în momentul nașterii.

Medicii din Italia, uimiți de un bebeluș născut cu anticorpi 

În unul dintre cazurile din Italia, medicii sunt siguri că virusul a fost transmis încă din pântec, din cauza faptului că virusul a fost depistat atât în placentă cât și în cordonul ombilical. Cazul care i-a uimit pe cercetători este cel al unui bebeluș născut cu anticorpi. Mama a fost infectată, iar fătul a dezvoltat anticorpi necesari pentru a se proteja de boală.

Medicii de peste ocean au analizat și ei transmiterea virusul de la mamă la făt și au constatat că este posibilă, dar totuși destul de rară. Vestea bună este că nou-născuții nu fac forme severe ale bolii cauzate de noul coronavirus. „Femeile însărcinate nu trebuie să se izoleze dar trebuie să fie foarte atente pentru a se proteja împotriva coronavirusului”, a declarat medicul Ashley Roman de la NYU Langone Health.

UNICEF recomandă noilor mămici infectate cu COVID-19 să își alăpteze copii purtând o mască.

Sursa:

Un site ce merită de citit

Emedicina Portal de Știrihttps://emedicina.md/feed/
Author: admin