Un câine din rasa Labrador a scăpat miraculos în urma unei operații pentru înlăturarea unei tumori de mărimea unei „mingi de fotbal”, care cântărea peste 3 kilograme.

Bouncer, un labrador în vârstă de 9 ani, a fost supus unei operații de 90 de minute pentru a fi extrasă excrescența de 3,3 kilograme apărută pe piciorul din spate.

Masa de țesut a apărut spre sfârșitul anului trecut, însă stăpânul labradorului, Zoe McNulty, l-a dus de urgență la medicul veterinar în iunie, după ce a observat că excrescența a început dintr-o dată să se umfle. Zoe, stăpânul lui Bouncer de 8 ani, a spus că labradorul nu părea să aibă dureri sau alte dificultăți de mișcare.

Totuși, tumoarea a crescut rapid și Bouncer a căzut în urma unei plimbări pe plajă, așa că Zoe a decis să se ducă de urgență la veterinar. Medicii au descoperit că era vorba despre un lipom benign, o tumoare din țesut adipos care apare de obicei în cazul câinilor de vârstă mijlocie sau mai bătrâni.

Cât de comune sunt astfel de excrescențe la câini

Acumularea de celule de grăsime se poate forma sub piele, în orice zonă a corpului.

Lipoamele apar destul de des la câini și afectează 1 din 5 câini în fiecare an, însă mărimea considerabilă și creșterea rapidă îi pot speria pe stăpâni.

În iunie, echipa de la clinica veterinară White Cross din Bradford, Marea Britanie, a recomandat o intervenție chirurgicală pentru a extrage excrescența care îl afecta pe Bouncer.

Cel mai mare lipom văzut vreodată de medicii veterinari

„Am fost atât de ușurați atunci când medicii ne-au sunat să ne spună că totul a decurs conform planului. Copiii mei petreceau tot mai mult timp cu el pentru că nu știam cât mai avea de trăit, aproape că ne pregăteam să spunem adio”, a spus Zoe, potrivit Metro.co.uk.

„A fost o veste bună faptul că a fost vorba despre un lipom benign. Din cauza locului în care se afla, am crezut că operația va dura foarte mult timp, în jur de trei ore. Având o greutate de 3,3 kilograme, acesta este cel mai mare lipom pe care l-am văzut vreodată”, a explicat medicul veterinar Anita Fox.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un an din viața unui câine nu este, de fapt, echivalentul a șapte ani la om. Cum au demontat cercetătorii mitul

Cum arată şi câte kilograme are cel mai mare câine din lume la ora actuală?

Un câine a supravieţuit o lună fără mâncare şi apă

Hachiko de România. Un câine nu mai pleacă din locul în care a murit un tânăr de 21 de ani

Sursa descopera.ro

Sursa:

Un site ce merită de citit

Emedicina Portal de Știrihttps://emedicina.md/feed/
Author: admin