Minstrul Petrea Daea, apreciat în general pentru munca prestată ca ministru al Agriculturii, sare iar în apărarea cuiva. De data aceasta, ia apărarea vacilor din lumea întreagă.

Aflat la Brăila, social-democratul a declarat, citat de de braila.ro, că “vaca este specia care trece prin mari greutăți” și că “acest animal trebuie protejat și sprijinit”.

Ministrul a făcut referire la un raport Greenpeace în care se semnalează că “animalele din fermele UE au fost responsabile pentru producerea a 502 milioane tone de dioxid de carbon pe an, în principal prin metanul pe care îl eliberează, în timp ce autovehiculele au produs 656 milione tone de dioxid de carbon”.

În acest context, ministrul Agriculturii a precizat, în stilul caracteristic, că “România are 2 milioane de vaci și 9 milioane de mașini, și unele au două țevi”.

“Vaca este specia care trece prin mari greutăți, în primul rând de interpretare. Nu vedeți că, acum, vaca a devenit dușmanul planetei? Toate cătările acuzațiilor sunt pe coarnele vacii. Că, acum, vaca este responsabilă când avem atâta poluare. România are 2 milioane de vaci și 9 milioane de mașini, și unele au două țevi. Trebuie să înțelegem acest lucru și să fim atenți la nuanțe, dar atenți și la principii, să acționam în baza lor. De aceea am zis și am socotit că este necesar să facem un supliment de sprijin pentru taurine și să introducem bunăstarea la taurine. O să vedeți ce înseamnă ca sumă. Acest animal trebuie protejat și sprijinit. Nu există ecosistem fără animal!”, a arătat ministrul PSD.

Declarații preluate din debraila.ro

In 2017, Petre Daea pleda pentru folosirea oii ca brand de tara, argumentand ca „oaia este o statuie vie”.

Și dacă are specii preferate, era normal să aibă și specii pe care nu le …agreează.

În 2019, Daea a cerut derogare de la UE să împuște cormoranii.

„Cormoranii fac baie în piscină, aşa cum urşii bat la geamul românilor, aşa cum urşii au luat-o prin oraşele de munte şi dirijează circulaţia”, spunea atunci Daea.

The post Daea și-a găsit alte preferate appeared first on Cotidianul RO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *