Biroul Electoral Central a decis anularea alegerilor pentru funcţia de primar din Circumscripţia electorală nr. 6 Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin.

De asemenea, BEC anulează candidatura la funcţia de primar al oraşului Moldova Nouă a lui Adrian Constantin Torma, candidat din partea Alianţei PSD – Pro România.

Scrutinul va fi repetat în data de 11 octombrie, se precizează în hotărârea BEC.

Decizia a fost luată în urma contestaţiei depuse de Partidul Naţional Liberal – filiala Caraş-Severin şi Organizaţia Moldova Nouă, care a reclamat grave erori în completarea proceselor verbale de consemnare a rezultatelor votării, precum şi mai multe incidente în unele secţii de votare. AGERPRES/(AS – autor: Alina Novăceanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Sursa:

Prima pagina


Author: