Premierul Florin Cîțu a precizat că o decizie privind renunțarea la masca de protecție în aer liber ar putea fi luată pentru 1 august, în funcție de numărul românilor vaccinați până în acel moment.

Întrebat dacă ar putea fi luată decizia renunțării la portul măștii de protecție în orașe, de la 1 iunie, Cîțu a răspuns: „Deocamdată nu. Aş aştepta 1 august pentru acest lucru. Depinde cum se mișcă lucrurile, dar aș vrea să ne uităm la 1 august pentru renunțarea la purtatul măștii”.

Premierul a dat exemplul Israelului, unde s-a renunțat la obligativitatea portului măștii după ce aproape 60% din populație s-a vaccinat.

Declarația a venit în contextul în care premierul vobea despre posibile măsuri de relaxare de la 1 iunie, inclusiv despre facilități pentru persoanele vaccinate.

E clar că putem vorbi de fără mască pe plajă, de exemplu, fără mască dacă mergem la munte în drumeţie”, a spus Cîțu.

Dar putem să vorbim şi de lucruri sau de facilităţi pentru persoane vaccinate. Putem să vorbim, de exemplu, de restaurante, care pot să ajungă la capacitate de 100% cu persoane vaccinate, la interior. Sau hoteluri, pe litoral, cu capacitate de 100% cu persoane vaccinate. Deci sunt lucruri la care ne uităm. Putem să vorbim de evenimente private care pot fi deschise doar pentru persoane vaccinate şi aşa mai departe. Vom avea aceste evenimente pilot în Bucureşti şi Cluj, dar eu sunt sigur că rezultatele vor fi bune şi putem să ne gândim la astfel de evenimente”, a adăugat Florin Cîțu. 

Florin Cîțu: ”Avem dozele de vaccin, trebuie doar să mergem să ne vaccinăm”

Întrebat dacă vom putea ajunge la 10 milioane de persoane vaccinate până la 1 august, Cîțu a răspuns: „Este posibil, avem dozele de vaccin, trebuie doar să mergem să ne vaccinăm. Nu mai e nevoie nici de programare, deci nu există nicio scuză. Dacă vrem să ieșim din pandemie, trebuie să ne vaccinăm! Vedem clar o scădere a ratei de infectare exact în această perioadă în care am crescut rata de vaccinare, deci cele două sunt corelate”.

Sursa foto: Profimedia

Articolul Când vor putea renunța românii la măști în aer liber. Ce spune premierul Florin Cîțu apare prima dată în Ciao.ro.

Sursa:

Beauty & Style, Parenting, Life, Rețete & Diete, Entertainment, News

Ciao.rohttps://ciao.ro/feed/
Author: Elena