Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, că, deşi este preşedintele Camerei Deputaţilor, nu a primit nicio informaţie oficială în legătură cu începutul noului an şcolar.

El a declarat, în timpul unei vizite în judeţul Botoşani, că singurele informaţii pe care le are despre redeschiderea şcolilor sunt de la televizor.

“Noi suntem în minoritate în opoziţie. Eu mă uit la televizor ca şi dumneavoastră. Singurele informaţii pe care le am … Chiar dacă sunt preşedintele Camerei Deputaţilor, nu am primit nicio informaţie nici de la domnul Orban, nici de la ministra învăţământului. Părerea mea e că totul a picat, din incompetenţă, în ridicol şi prostie. Ştiu că am vorbit cu fiul meu, care e student, şi l-am întrebat: “La voi s-a anunţat?”. Cică “Nu ştiu nimic, Nici măcar studenţii nu ştiu”, a afirmat Ciolacu.

Pe de altă parte, liderul social-democrat a arătat că amânarea începerii anului şcolar ar presupune şi amânarea alegerilor locale.

“Dacă se amână şcolile, nu ştiu de ce ţinem alegerile. Înseamnă că lucrurile sunt complicate în ceea ce priveşte pandemia”, a precizat preşedintele PSD.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, însoţit de preşedintele Consiliului Naţional al PSD, dar şi de secretarul general al partidului, Paul Stănescu, au vizitat, sâmbătă după-amiază, şcoala din localitatea Şendriceni, reabilitată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Ulterior, liderii social- democraţi au avut o întâlnire la Dorohoi cu primarii din Botoşani şi cu conducerea organizaţiei judeţene a PSD. AGERPRES/ (A- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: (c) Marcel Ciolacu/facebook

Sursa:

Prima pagina


Author: