O a patra doză de vaccin anti-COVID-19 va fi propusă de luni unui grup de aproape 5 milioane de persoane în Marea Britanie, a anunţat, duminică, Serviciul Naţional de Sănătate( NHS), relatează EFE.

Doza a patra de vaccin va fi propusă persoanelor de 75 ani şi peste această vârstă şi persoanelor imunodeprimate de peste 12 ani, transmite emedicina.md cu referire la Digi24.ro.

În total, aproximativ 5 milioane de persoane ar trebui să primească vaccinul, dintre care 600.000 vor fi chemate să-şi facă programare în cursul săptămânii viitoare pentru a face vaccinul.

„Ca urmare a succesului masiv a campaniei de vaccinare până în prezent, propunem celor de peste 75 de ani şi persoanelor celor mai vulnerabile o doză de supra-rapel în această primăvară pentru a-şi completa protecţia împotriva acestui virus”, a anunţat ministrul Sănătăţii, Sajid Javid, într-un comunicat.

În Marea Britanie, fiecare dintre cele patru naţiuni integrante (Anglia, Scoţia, Ţara Galilor, Irlanda de Nord) îşi decid propria politică în materie de sănătate.

În Anglia, adulţii eligibili pentru cea de-a patra doză vor fi vaccinaţi cu Pfizer sau Moderna, în timp ce adolescenţii cu vârsta de 12 – 18 ani vor primi doar vaccinul de la Pfizer.

Marea Britanie a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus, înregistrând peste 163.000 de decese.

Numărul persoanelor contagiate cu COVD-19 a crescut în ultimele săptămâni, cu niveluri record în Scoţia unde o persoană din 14 a fost detectată pozitiv în săptămână dintre 7 şi 14 martie, potrivit Biroului Naţional de Statistică (ONS).

În Anglia, ONS estimează că aproximativ o persoană din 20 a fost infectată cu noul coronavirus în aceeaşi perioadă, mai scrie sursa citată de Agerpres.

Nivelurile ridicate de infectare sunt provocate de răspândirea rapidă a sub-variantei BA.2 a Omicron.

digi24.ro

Sursa:

Sanatate, medicina, tratament, boli, medicamente, sfatul medicului – Sanatate, medicina, tratament, medicamente. Sfatul medicului – Consultatii online. Articole medicale: boli, afectiuni, prim ajutor, dictionar, diete, sport.

Emedicina Portal de știrihttps://emedicina.md/feed/
Author: admin