Municipalitatea a demarat, în regim de urgenţă, procedura de procurare a testelor pentru depistarea virusului COVID-19 în rândul cadrelor didactice.

Un anunţ în acest sens a fost făcut de şeful adjunct al Direcţiei generale asistenţă socială şi sănătate, Boris Gîlca, în cadrul şedinţei săptămânale a serviciilor Primăriei, transmite emedicina.md cu referire la trm.md.

„Vom demara în regim de urgenţă, prin contract de mică valoare conform legislaţiei a testelor pentru testarea cadrelor didactice, imediat organizând şi o altă licitaţie, am dori şi cu participare internaţională, pentru a procura aceste teste la preţuri cât mai atractive”, a declarat Boris Gîlcă.

Potrivit lui Gîlcă, la moment este definitivat, de comun cu Direcţia educaţie, mecanismul şi modalitatea de testare a cadrelor didactice. 

„Cel mai probabil, se vor testa la instituţiile medicale în zona de proximitate geografică, acolo unde este instituţia de învăţământ”, a mai declarat şeful adjunct al Direcţiei sănătate, Boris Gîlcă.

Amintim că ultima decizie a CNESP a provocat discuţii aprinse în rândul cadrelor didactice şi al angajaţilor instituţiilor de învăţământ. 

Noile măsuri presupun testarea cadrelor didactice nevaccinate, o dată la două săptămâni, din cont propriu. La scurt timp după decizia CNESP, primarul de Chişinău, Ion Ceban, a declarat nulă hotărârea pe teritoriul municipiului Chişinău.

trm.md

Sursa:

Sanatate, medicina, tratament, boli, medicamente, sfatul medicului – Sanatate, medicina, tratament, medicamente. Sfatul medicului – Consultatii online. Articole medicale: boli, afectiuni, prim ajutor, dictionar, diete, sport.

Emedicina Portal de știrihttps://emedicina.md/feed/
Author: admin