Salariile angajaților din sistemul de sănătate ar putea crește de la 1 iulie cu 40 la sută.

O inițiativă legislativă care prevede alocarea surselor financiare necesare pentru acoperirea acestor majorări din fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală a fost înregistrată în Parlament de deputații PSRM, transmite emedicina.md.

Potrivit documentuui se propune alocarea a aproape 841.000 de lei pentru acoperirea cheltuielilor necesare creșterilor salariale cu 40% pentru angajații din cadrul instituțiilor medico – sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală, începând cu 1 iulie 2021.

Alte aproape 272.000 de lei vor fi alocate pentru acordarea sporului calculat personalului antrenat în acordarea asistenței medicale persoanelor care întrunesc criteriile definiției de caz COVID-19 ca rezultat a creșterii numărului de personal implicat în tratamentul infecției.

Amintim, salariile tuturor angajaților din domeniul medical urmează a fi dublate. Majorarea se efectuează în trei etape. La 1 septembrie 2020 și 1 ianuarie 2021, leafa din sănătate a crescut cu câte 30%. 

La 1 iulie urmează să fie efectuată ultima etapă de majorare a salariilor, care se va încheia cu creșterea dublă a acestora.

știri.md

Sursa:

Sanatate, medicina, tratament, boli, medicamente, sfatul medicului – Sanatate, medicina, tratament, medicamente. Sfatul medicului – Consultatii online. Articole medicale: boli, afectiuni, prim ajutor, dictionar, diete, sport.

Emedicina Portal de știrihttps://emedicina.md/feed/
Author: admin