Patru copii au murit, iar alți cinci au fost grav răniți după ce au căzut de la înălțimea de 10 metri dintr-un castel gonflabil care a fost luat pe sus de vânt, în timpul unei serbări la o școală din Australia, scrie CNN.

Copiii de la școala primară Hillcrest din Devonport, pe coasta de nord a insulei Tasmania, serbau sfârșitul anului școlar când vântul a luat pe sus castelul gonflabil, transmite emedicina.md cu referire la Digi24.ro.

„Nouă copii din clasele a V-a și a VI-a de la școala primară Hillcrest au căzut de la înălțimea de aproximativ 10 metri, după ce o pală de vânt puternic a ridicat în aer un castel gonflabil și câteva mingi gonflabile, în jurul orei 10 dimineața”, a anunțat poliția din Tasmania joi, într-un comunicat.

Patru copii – două fete și doi băieți – au murit, iar alți cinci sunt în spital cu răni grave. În Australia, copiii de clasa a VI-a au în general între 10 și 12 ani.

La fața locului au fost trimise echipe de intervenție, inclusiv elicoptere, pentru a-i trata pe copiii răniți și de a-i duce la spital.

„Fără îndoială că a fost o scenă devastatoare. Familiile afectate și cei care au intervenit vor avea parte de consiliere”, a spus comandantul de poliție Debbie Williams.

Școala s-a închis, iar părinții au fost chemați să-și ia copiii acasă.

Castelul gonflabil se număra printre distracțiile pregătite pentru copii la serbarea de sfârșit de an, alături de mingi gonflabile Zorb și o zonă de joacă cu apă.

digi24.ro

Sursa:

Sanatate, medicina, tratament, boli, medicamente, sfatul medicului – Sanatate, medicina, tratament, medicamente. Sfatul medicului – Consultatii online. Articole medicale: boli, afectiuni, prim ajutor, dictionar, diete, sport.

Emedicina Portal de știrihttps://emedicina.md/feed/
Author: admin