Mihaela Rădulescu este una dintre cele mai sexy apariții din showbiz! La cei 50 de ani si săi, frumoasa brunetă reușește să se mențină în formă și să întoarcă toate privirile atunci când apare în public. Chiar dacă mulți o invidiază pentru viața pe care o are, celebra prezentatoare TV recunoaște că are câteva regrete.

Mihaela Rădulescu a muncit din greu pentru a ajunge unde este astăzi. Vedetei de televiziune îi pare rău că, în tinerețe, a pus mai mult preț pe viața ei profesională, în detrimentul celei de familie.

Și-ar fi dorit mai mulți copii, poate doi, trei, însă nu s-a concentrat din nefericire pe acest lucru.

Care este cel mai mare regret al Mihaelei Rădulescu

Din câte se pare, vedeta ar fi încercat de mai multe ori să rămână însărcinată, însă fără rezultat. Mai mult, Mihaela Rădulescu a recunoscut că la un moment dat s-a gândit chiar să adopte un copil.

„De multe ori, dar nu s-a potrivit. Nici să fac un copil, nici să-l adopt, am încercat ambele variante. Rămân, pentru moment, la unul şi bun”, a spus Mihaela Rădulescu, potrivit libertatea.ro.

„Aş fi făcut mai mulți copii şi ceva mai devreme, în loc să fi fost atât de preocupată de muncă şi de succesul profesional. Sunt bune şi alea, nu zic nu, dar îmi place să fiu mamă şi simt că n-aş fi dat greş cu încă vreo doi, trei copii”, a adăugat vedeta.

Mihaela Rădulescu, de la televiziune la relaţii celebre

Publicul o ştie pe Mihaela Rădulescu şi prin prisma relaţiilor sale nu mai puţin celebre. De la căsătorie cu Ştefan Bănică Jr., la cea cu omul de afaceri Elan Schwartzenberg, viaţa celebrei jurnaliste a fost mereu în vizorul oamenilor.

După despărţirea de Elan, cu care are un copil, Ayan, Mihaela a format un cuplu cu Dani Oţil. Dani Oţil şi Mihaela Rădulescu s-au iubit timp de şase ani. Din păcate relația celor doi nu a funcționat, însă prezentatorul TV are numai cuvinte de laudă la adresa fostei sale partenere. Prima dată, cei doi s-au cunoscut în vara lui 2008 atunci când Mihaela Rădulescu a fost invitată la emisiunea pe care Dani o prezintă, pentru a vorbi despre un spectacol pe care ea l-a regizat. În toamna aceluiaşi an, cei doi au apărut în spaţiul public ca formând un cuplu, după ce Mihaela a divorţat de cel de-al treilea soţ, omul de afaceri Elan Schwartzenberg.

Articolul Care este cel mai mare regret al Mihaelei Rădulescu: „Simt că n-aş fi dat greş” apare prima dată în Ciao.ro.

Sursa:

Beauty & Style, Parenting, Life, Rețete & Diete, Entertainment, News

Ciao.rohttps://ciao.ro/feed/
Author: Hermina Hagianu