Mioara Roman, mama Oanei și a Catincăi Roman, a avut câteva probleme de sănătate în ultima perioadă, fapt pentru care a și făcut o vizită medicului. Însă, după aceste probleme pe care le-a avut, Mioara Roman a fost internată într-un centrul pentru vârstnici care are toate facilitățile pentru ca ședera să-i fie bună.

Mioara Roman se simte mai bine, după ce a trecut prin mai multe intervenții chirurgicale. Fosta soție a lui Petre Roman, Mioara, se află internată într-un azil pentru persoanele vârstnice care prezintă toate facilitățile de care are nevoie pentru ca șederea să fie una de bun augur. Atât Oana, cât și Catinca Roman își doresc tot ce este mai bun pentru mama lor, așa că au decis să îi ofere posibilitatea de a beneficia de tratamente speciale pentru a se recupera mai ușor. Chiar dacă are câteva frici, Mioara Roman se simte mult mai bine. Iată ce declarații a făcut Catinca Roman, una dintre fiicele sale:

”Are și ea frici ca toată lumea mai ales sa suferă de diabet, hipertensiune. Starea aceasta de tensiune ne-a afectat pe toți, s-a resimțit și asupra ei. Faptul că a stat în casă a tras-o înapoi. (…) Nu a avut nicio reacție când i-am zis de centru, am dus să vadă, a cunoscut doctorii, asistentele, dar totul pentru a o pune în formă fizică, cel puțin. Mama a primit și prima doză de vaccin. Așteptam și rapelul”, a declarat Catinca Roman în emisiunea lui Cristi Brancu, arată Cancan.

Mioara Roman, de urgență la spital în luna decembrie

La mijlocul lunii decembrie, Mioara Roman s-a simțit foarte rău, iar Oana a chemat de urgență o ambulanță.

„Mama s-a simțit foarte rău, a trebuit să chem salvarea. Am chemat o salvare privată, pentru că altfel probabil aș fi așteptat 2-3 zile. Au venit în 45 de minute. I-au făcut un control și au hotărât să o ia la spital pentru mai multe investigații. Numai că la spital, din cauza situației cu Covid-ul, eu nu am putut să intru și mi-au spus că mă vor suna, să mă țină la curent cu starea ei. Deci prea multe vești nu am.  Norocul meu e că a venit salvarea destul de repede, eram foarte speriată de faptul că o să vină foarte greu. Avantajul că având un abonament la spital privat, lucrurile s-au mișcat puțin mai repede. Vă mulțumesc mult pentru toate gândurile. Doamne ajută!”, a mai declarat Oana Roman.

Sursă foto: arhivă Ciao, capturi video Youtube

Articolul Cum se simte mama Oanei și a Catincăi Roman în prezent. Fosta soție a lui Petre Roman a fost internată într-un azil de lux apare prima dată în Ciao.ro.

Sursa:

Beauty & Style, Parenting, Life, Rețete & Diete, Entertainment, News

Ciao.rohttps://ciao.ro/feed/
Author: Voicu Andreea